UN SCRIITOR
DOI SCRIITORI

Interviu cu Alex.Ştefănescu
realizat de Virgiliu Hodorogea
la Bookfest 2014


Virgiliu Hodorogea: Bună ziua, domnule Alex Ştefănescu! Astăzi ne-aţi pus din nou să stăm la coadă ca pe vremuri la ouă, la brânză,...
Astăzi am stat la coadă la Alex Ştefănescu pentru una din cele mai frumoase cărţi prezentate la Bookfest 2014 şi am fost înconjuraţi de cele mai frumoase doamne, ca de obicei venite pentru dumneavoastră.
Am să vă rog să punctaţi unul din materialele acestei cărţi pe care l-aţi realizat cu unul dintre scriitori... haideţi să alegeţi dumneavoastră scriitorul, alegeţi un scriitor care v-a plăcut cel mai mult, alegeţi una dintre aceste poveşti!
Eu am citit aici deja una superbă ,,La Paris”, de exemplu. Poate dumneavoastră aveţi o altă preferinţă?

Alex.Ştefănescu:
Dintre toate întâmplările cel mai mult m-a impresionat una care nu este amuzantă, ci este emoţionantă.
Când eram tânăr l-am cunoscut pe Nichita Stănescu care a scris o poezie special pentru mine.
Am citit-o cu glas tare şi după câteva zeci de secunde el mi-a spus: „ţi-a plăcut această poezie?”
„ Da!”
„Atunci să-i dăm foc, ca să rămână numai a noastră”.
Deci, a scris pentru mine o poezie care a trăit mai puţin de un minut, un gest foarte frumos pe care numai un mare poet poate să-l facă. Sunt şi foarte multe întâmplări amuzante.


Virgiliu Hodorogea: Dintre care una cu Păunescu am citit-o şi eu, o încercare de farsă cu IDEB-ul, care a fost absolut superbă şi pe care am să vă rog să o istorisiţi în câteva minute, acum dacă se poate.
Alex.Ştefănescu:
Întâi mi-a făcut el o farsă,..
m-a invitat la o recepţie la o Ambasadă
care era în curs de RENOVARE
şi m-am dus acolo
cu costum negru şi cravată!!!...
...printre schele,

roabe şi saci de ciment.

Şi, pe urmă, ca să mă răzbun i-am facut si eu o farsă, şi anume, i-am transmis o scrisoare oficială din partea IDEB care era un fel de ENEL de astăzi
şi i-am spus:
întrucât în repetate rânduri aţi întârziat să plătiţi energia electrică, de acum înainte, ca pedeapsă,
vă vom furniza curent
de calitatea a doua!!!

Şi el a crezut, pe moment,...
şi s-a înfuriat...
dar până la urmă...
şi-a dat seama că era de la mine.




Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumim foarte mult pentru această prezentare! A fost una dintre cele mai reuşite prezentări de carte şi sesiuni de autografe din acest Bookfest 2014 şi noi vă vom prezenta în paginile Revistei Presei de Carte. Vă mulţumesc!
Alex.Ştefănescu: Vă mulţumesc foarte mult.